Cinci bărbați au fost reținuți, miercuri seara, de polițiștii gorjeni într-un dosar penal ce vizează infracțiuni silvice.
„La data de 1 martie a.c., polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Gorj au reținut, pentru 24 de ore, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals. Din cercetări polițiștii au stabilit că, în luna august 2022, bănuiții ar fi întocmit în fals mai multe documente referitoare la reprimirea unei parți de exploatare a materialului lemnos de pe raza unui ocol silvic. În cursul zilei de mâine (joi – n.red.), bănuiții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbaților” a transmis IPJ Gorj.