Gorj: S-a urcat cu ”tancul” pe un autoturism aflat în trafic

Accident rutier petrecut, joi, pe DN 67 Bîrsești, eveniment ce a născut deja suspiciuni ce țin de ancheta poliției în caz. Un tânăr de 21 de ani, fiul unui cunoscut om de afaceri din Târgu Jiu, fiind la volanul unui Dodge TRX, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă după ce s-a urcat efectiv cu bolidul său pe un autoturism aflat în trafic.

Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 67 Bîrsești, din direcția Târgu Jiu spre Tismana, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 40 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Ambilor conducători auto le-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, a transmis IPJ Gorj.

 

IMAGINI:

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Replică a primarului după atacurile USR: Cărți de colorat nu am făcut, să ne iertați…
Articolul următorTârgu Jiu: Își riscă viața! Copii surprinși pe gheața lacului de acumulare de pe Jiu