Gorj: Săltat de polițiști după ce și-a violat fosta soție

Un bărbat de 40 de ani, din Cătunele, Gorj, a fost reținut pentru 24 de ore, marți, după ce a fi intrat fără permisiune în locuința fostei soții și ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.

La data de 28 septembrie a.c. polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat de 40 de ani, din comuna Cătunele, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul, în cursul aceleiași zile, a pătruns fără drept în locuința fostei soții, de 34 de ani, din municipiul Motru, unde a întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale. La data de 29 septembrie a.c., bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu”, a transmis IPJ Gorj. 
foto arhivă
Articolul precedentGorj: 10.000 de lei amendă după ce a construit un dig în mijlocul unui lac natural
Articolul următorCiolacu nu vrea președinția Camerei Deputaților de la liberali: Eu sunt șef la ciuma roșie