Gorj: Sătenii stau cu frica în sân, Guvernul nu are bani pentru intervenții împotriva alunecărilor de teren

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte alunecările din teren din comuna pe care o conduce. Cotojman a avertizat că situaţia este una dramatică pentru cel puţin patru gospodării, după ce o alunecare de teren din primăvara anului trecut s-a reactivat. Primarul cere bani de la Guvern pentru pentru a înlătura efectele alunecării de teren şi îl arată cu degetul pe prefectul Ciprian Florescu pentru că nu a reuşit să obţină finanţarea cu pricina.

“Pentru această alunecare de teren s-au făcut şi demersurile la vremea respectivă, numai că Instituţia Prefectului nu a reuşit să obţină şi finanţare pe hotărârea de Guvern instrumentată. Dacă interveneam anul trecut, cred că şi cheltuiala financiară era una mult mai mică şi puteam să consolidăm şi să readucem la starea iniţială zona respectivă. Acum, suntem neputincioşi vizavi de o eventuală intervenţie pe plan local. Încercăm prin forţe proprii să eliminăm surplusul de apă din zona respectivă, dar situaţia, efectiv, mă depăşeşte. De data aceasta, vorbim de o alunecare de teren foarte gravă, lăsată să evolueze,  care pune în pericol locuinţele din apropiere. Riscăm ca o suprafaţă foarte mare din satul Roşia de Amaradia să fie afectată şi să avem probleme majore dacă această alunecare de teren rămâne în stadiul în care e”, a precizat edilul la Radio Infinit.

Primarul a mai spus că, dacă nu se va interveni urgent, va fi o adevărată dramă pentru sătenii din apropierea versantului care a luat-o la vale.

“Mi-e teamă că dacă nici anul acesta nu reuşim să obţinem o finanţare pentru consolidare, situaţia se va complica. Zona este una de coşmar, locuinţele sunt undeva la 15-20 de metri de versant. Anul trecut, o parte din falia acestui versant a ajuns în curtea unui om, proprietarul s-a trezit cu lemne în curte”, a adăugat Cotojman.

Articolul precedentModificări la OUG 114: C.E. Oltenia, în analiză. Scapă de ”taxa pe lăcomie”?
Articolul următorPromisiune: Recalcularea pensiilor minerilor va începe în câteva zile