Polițiștii din Bumbești Jiu au intervenit, duminică, în satul Lăzărești, acolo unde s-a iscat un scandal între mai multe persoane, rude între ele. În urma conflictului, doi bărbați au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Se vehiculează cu unul dintre ei a fost înjunghiat.
”Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați în cursul zilei de astăzi (duminică n.red.) cu privire la faptul că, pe raza localității Lăzăresti a avut loc un conflict între mai multe persoane.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, între două familii din localitate, care se află în relație de rudenie, s-a iscat un conflict legat de cumpărarea unui imobil, iar trei bărbați, ar fi exercitat acte de violență asupra altor doi bărbați, aceștia prezentându-se la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și încăierare”, a comunicat IPJ Gorj
La ora editării, grupuri de romi erau prezente în fața unității medicale de pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.
Foto arhivă