Gorj: Senior încătușat și reținut. A înecat două pisici

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Din cercetările efectuate a reieșit că,un bărbat de 65 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, ar fi ucis, prin înecare, două exemplare feline, în vârstă de aproximativ două luni, introducându-le într-un sac împreună cu un bolovan, pe care ulterior l-ar fi scufundat într-un recipient cu apă. La fața locului, polițiștii au identificat cadavrele celor două exemplare feline, acestea fiind ridicate și transportate la D.S.V.S.A. Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, precizează IPJ Gorj.

Față de bărbatul de 65 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedentTârgu Jiu: Băgat în arest pentru furt de biciclete. Acționa pe o singură stradă
Articolul următorL-au zăpăcit filmele: Tânăr din Târgu Jiu, luat de polițiști după ce a urmărit în trafic și agresat fosta parteneră. A lovit și șoferul mașinii în care era fata