Gorj: Și-a dat foc în fața primăriei

Un bărbat de 65 de ani, din Peștișani, Gorj, și-a dat foc, joi dimineață, în fața primăriei din localitate. Focul a fost stins de câțiva trecători.
Prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o persoană care s-a autoincendiat in fata Primăriei Peștișani. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj și o ambulanță de la SAJ Gorj care au constatat că persoana fusese ajutată de către martorii acestui eveniment, în sensul că focul a fost stins. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65  de ani care este conștient. Acesta a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și abdomenului. Colegii noștri i-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior l-au transportat la UPU Tg-Jiu”, a transmis ISU Gorj.
Articolul precedentGorj: Pădurar reținut de polițiști
Articolul următorTârgu Jiu: Ciocnire violentă între două autoturisme. Una dintre mașini a fost proiectată într-un imobil