Gorj: Și-a dat foc la valiză! A ascuns fetița, nu a vrut să o mai ducă fostei soții, care o avea în grijă

Un bărbat de 35 de ani, din Turburea, Gorj, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate după ce a refuzat să o înapoieze mamei pe fiica lor în vârstă de 7 ani, așa cum se decisese în urma divorțului. Respectivul a luat minora de la fosta soție, aceasta având-o în grijă, și, în loc să respecte procedurile legale după petrecerea unui timp împreună, a încercat să o ascundă la sora lui, și ea domiciliată tot în Turburea.

 

La data de 12 august 2024, aflându-se în continuarea verificărilor privind dispariția unui tată și a fiicei sale minore (Stanca Victor Marian și fiica sa, Stanca Miruna Alexandra), sesizată la data de 11.08.2024, în comuna Turburea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, existând date și indicii că bărbatul, împreună cu fiica sa, se află la domiciliul surorii acestuia din Turburea, care a refuzat să colaboreze cu organele de poliție și implicit, să o prezinte pe minoră acestora.

Persoanele căutate au fost identificate de polițiști, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În această perioadă, niciuna din cele două persoane nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a precizat IPJ Gorj.

Articolul precedentMitică Dragomir dă vestea: Mitriță pleacă din țară. Trebuie să fie mulțumit de ofertă
Articolul următorGorj: Băgat în arest după ce a bruscat și i-a luat ochelarii de vedere fostei soții