Gorj: Și-a dat soacra pe mâna polițiștilor, reclamând că l-a atacat, și lovit, cu pietre

O femeie de 44 de ani, din Târgu Cărbunești, Gorj, este cercetată penal după ce a fost reclamată că ar fi aruncat cu pietre în ginere și fiica sa.

 

La data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 30 de ani, din localitate, cu privire la faptul că are un conflict cu soacra sa, care l-a lovit cu o piatră.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, în timp ce bărbatul, se afla la locuința de domiciliu împreună cu concubina sa, în vârstă de 28 de ani, la locuința acestora s-a prezentat mama concubinei apelantului, în vârstă de 48 de ani, care, pe fondul unui conflict mai vechi, privind lipsa banilor, le-ar fi adresat acestora cuvinte și expresii jignitoare, amenințându-i că îi omoară și aruncând cu pietre către aceștia, l-ar fi lovit pe apelant în zona corpului, fără a-i provoca, însă, leziuni vizibile.

Au fost completate formularele de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva femeii de 48 de ani”, a precizat IPJ Gorj. 

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
Articolul precedentOshima, înainte de Dinamo: Am crezut inițial că sunt ”pisici”, nu ”câini”
Articolul următorCiucă, asigurări pentru mineri: Nu veți avea de pierdut la pensie. Legea elimină inechitățile