Dosar penal în cazul unui cetățean din Bălești, Gorj, care și-ar fi agresat soția în timp ce se aflau în incinta unui bar.
”În noaptea de 13 spre 14 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 49 de ani, din Bălești, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unui local din satul Bălești, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost lovită cu palma în zona feței și îmbrâncită de către soțul său, în vârstă de 41 de ani, cu același domiciliu.
Femeia nu a solicitat prezența ambulanței la fața locului și a fost întocmit formular de evaluare a riscului fiind emis ordin de protecție împotriva bărbatului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, a precizat IPJ Gorj.