Gorj – surse: Femeie incendiată de soț!

O femeie din Vladimir, Gorj, a fost incendiată de soțul ei, sâmbătă, transmit surse. Se vehiculează că respectiva dormea, iar bărbatul ar fi aruncat peste ea o substanță inflamabilă și i-a dat foc.
Nimic nu este oficial, cert, se mai transmite că femeia a fost transportată la spital în stare extrem de gravă.

 

REVENIM CU DATE OFICIALE

 

FEMEIA A MURIT.

 

ACTUALIZARE:

 

„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reținut că inculpatul S.V., în vârstă de 57 de ani, la data de 05.04.2025, in jurul orelor 18:30, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Vladimir, sat Valea Deşului, jud. Gorj, pe fondul unui conflict spontan alimentat de consumul de alcool, folosindu-se de un combustibil inflamabil (benzină) păstrat intr-un recipient din plastic, a incendiat pe soţia sa, S.I., în vârstă de 52 de ani, căreia i-a produs astfel arsuri pe o mare suprafață a corpului şi in final decesul. S-a reținut de procurer săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, fapta fiind săvârşită prin cruzimi. Tribunalul Gorj a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.V. pentru 30 de zile, începând cu data de 06.04.2025. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale. Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mişcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acțiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

 

 

Articolul precedentPrimul sondaj din campanie: Cine ar intra în turul II. Scenarii pentru finala prezidențialelor
Articolul următorSute de autospeciale noi ajung la Serviciul de Ambulanță și SMURD