Gorj: Tânăr în stare gravă după ce s-a aruncat de la etajul unu, din terasa unui local

Anchetă a polițiștilor gorjeni în cazul în unui tânăr din Rovinari, care s-ar fi aruncat, în stare de ebrietate fiind, de la etajul unu al unui imobil, din  terasa unui local.

 

La data de 11 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizați, prin apelul 112, de o tânără de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soțul ei s-a aruncat de la etajul unui local public, situat pe strada Prieteniei. Polițiștii s-au deplasat la locul sesizării, constatând faptul că, un bărbat de 31 de ani, din localitate, aflându-se în stare avansată de ebrietate, ar fi ieșit pe terasa localului public, situată la etajul 1 al clădirii, de unde ar fi căzut, peste balustradă, suferind un politraumatism la nivelul capului. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari, în stare de inconștiență, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Gorj.

Articolul precedentDîncu (PSD): Nu exclud ca Antonescu să nu rămână candidatul comun
Articolul următorSimonis (PSD): Iohannis a aruncat paltonul peste țară și a fugit ca un laș. Toți suntem numărați ca la box de niște agenți sovietici