Un tânăr din Tismana, Gorj, a fost încătușat după ce a furat bani și țigări dintr-o societate comercială din localitate, în care a intrat prin efracție.
”La data de 26 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați telefonic, de administratorul unei societăți comerciale din Sohodol, cu privire la faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au pătruns în interiorul magazinului, de unde au sustras o sumă de bani și alte bunuri. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta societății comerciale prin forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras suma de 400 de lei dintr-o tavă situată pe tejghea și 10 pachete de țigări, fiind creat un prejudiciu în valoare de 700 de lei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat. Fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii, cu ajutorul Bellei-câinele de urmă specializat în detectare miros uman, au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în identitatea unui tânăr, de 21 de ani, din Sohodol. De asemenea, cu ocazia cercetărilor la fața locului, polițiștii criminaliști au prelevat și ridicat urme papilare, iar în urma examinărilor s-a stabilit că au fost create de persoana bănuită”, a precizat IPJ Gorj.