Gorj: Tragedie! Tânăr de numai 23 de ani, mort electrocutat

Ovidiu Trușcă, un tânăr de 23 de ani, din Tg-Cărbunești, Gorj, a murit, vineri, electrocutat, chiar în incinta unității militare din oraș, acolo unde, ca salariat al firmei tatălui său, se afla pentru a executa împreună cu seniorul unele verificări și lucrări la rețeaua electrică.

Nenorocirea s-a petrecut spre seară, iar în jurul orelor 19:00 medicii sosiți la fața locului au declarat decesul.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un tânăr de 23 ani, din orașul Târgu Cărbunești, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua verificări la rețeaua electrică interioară a unității, cu care are contract de mentenanță pentru instalațiile electrice, ar fi atins involuntar firele de tensiune medie, electrocutându-se”, a transmis IPJ Gorj

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor privind sănătatea și securitatea în muncă.

 

Clubul de fotbal ”Gilortul” Târgu Cărbunești, mesaj de adio

 

Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă familiei Gilortul. În acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea.
Ovidiu Trușcă, unul dintre cei mai devotați suporteri ai Gilortului, a decedat astăzi, electrocutat, la numai 23 de ani.
Suntem alături de familia îndoliată. Sincere condoleanțe!
Odihnească-se în pace!”, au transmis reprezentanții entității sportive.
Articolul precedentGorj: A lovit un om cu mașina și, impasibil, și-a continuat drumul
Articolul următorChina: Cutremur cu magnitudinea 7,3 în provincia Qinghai