Gorj: Trei într-o singură zi! Depistați la volan după ce au consumat alcool

Alcool la volan. Alte trei cazuri au fost depistate luni, 9 mai de polițiștii gorjeni. Continuă, astfel, seria unor practici care în prea multe cazuri au condus la producerea unor tragedii.

– La data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au depistat, în trafic, un bărbat 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 675 Țicleni, având o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

– La aceeași dată, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat, în trafic, un bărbat de 63 de ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe DC 145 Stănești,  având o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

– Tot la data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic, un bărbat de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 665 – strada Nucilor, din orașul Novaci, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație  de 0,47 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

 

În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, transmite IPJ Gorj.

 

Articolul precedentBăut și enervat la culme de cearta cu soția, s-a aruncat pe fereastră. Locuia la primul etaj al blocului
Articolul următorMeteo: Cod galben de averse și descărcări electrice