Salvamontiștii gorjeni au intervenit, joi seara, pentru sprijinirea unui turist intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla pe munte, în zona Rânca. Salvatorii montani au resuscitat suferindul zeci de minute, fără răspuns favorabil, până la predarea acestuia echipajului medical al unei ambulanțe.
”Acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical și transportul unei persoane aflate în stop cardiac în masivul Parâng, în apropiere de zona Rânca.
Salvamontiștii au ajuns la locul evenimentului și au început manevrele de resuscitare inclusiv cu defibrilatorul, manevre ramase fără răspuns favorabil.
După sosirea unei ambulante SAJ, în apropierea zonei evenimentului, salvamontiștii au început transportul cu targa al victimei fără sa întrerupă manevrele de resuscitare pâna la transferul acesteia în ambulanță”, a transmis Salvamont România.
Foto: arhivă Salvamont Gorj