Gorj: Un minor băut s-a răsturnat cu mașina pe care o furase de acasă. Două puștoaice au acceptat să i se alăture teribilistului

Un minor de 16 ani, din Borăscu, Gorj, a fost încătușat de polițiști după ce a sustras mașina tatălui său și a generat un accident rutier, răsturnându-se cu autovehiculul în care se mai aflau alte trei persoanne.

La data de 15 august 2026, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DJ 674B, în comuna Borăscu, un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior s-ar afla mai multe persoane”, transmite IPJ Gorj. 

PATRU PERSOANE ÎN AUTOTURISM

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Motru, care a constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 01:00, un tânăr de 16 ani, din comuna Borăscu, ar fi sustras autoturismul tatălui său, cu intenția de a se plimba împreună cu mai mulți prieteni. Ulterior, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 674B, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. În autoturism se mai aflau trei persoane, respectiv un tânăr de 18, precum și două minore de 15 ani”. 

AU AVUT NEVOIE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE

În urma evenimentului rutier, două dintre persoanele aflate în autoturism au fost transportate la Spitalul Orășenesc Turceni, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Turceni, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”. 

DOSAR PENAL ȘI REȚINERE

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Față de tânărul de 16 ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”. 

Articolul precedentMinistru: Varianta de acum a Legii salarizării este de nerefuzat
Articolul următorPonta: Nu Bolojan conduce. Useriștii au pus mâna pe România. Au pus mâna pe Bolojan, au pus mâna pe guvern