Gorj: Unul dintre copiii răniți de tractorul răsturnat a murit

Copilul de un an și patru luni rănit după răsturnarea tractorului în care era pasager a murit la spital. Nenorocirea s-a petrecut pe un drum sătesc de pe raza localității Văgiulești.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 30 de ani, din din comuna Corcova, județul Mehedinţi, în timp ce conducea pe DS Valea Motrului, un ansamblul de vehicule format dintr-un tractor neînmatriculat şi neînregistrat în circulaţie şi o semiremorcă confecţionată artizanal, s-a răsturnat în afara drumului.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului tractorului, împreună cu cei doi pasageri minori, de 1 și patru luni și 8 ani, fiind transportați la spital, unde minorul de 1 ani și patru luni a decedat.

Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei”, a transmis IPJ Gorj.

 

 

Articolul precedentGorj: Tractor răsturnat, doi copii răniți
Articolul următorAvertizare! Cod galben de inundații pe Jiu, Gilort și Olteț