Deputatul Claudiu Manta a anunțat, marți, concretizarea demersurilor prin care se va permite finalizarea lucrărilor la hidrocentralele de pe Râul Jiu.
”Legea care permite continuarea lucrărilor, la hidrocentralele din Defileul Jiului, pentru care PSD luptă de doi ani, a fost promulgată, în sfârșit, ceea ce dă posibilitatea finalizării investițiilor din Gorj.
Legea prevede construirea de hidrocentrale mici și continuarea investițiilor cu un grad de realizare de peste 70%, în zone protejate, fără să mai fie necesară obținerea acordurilor de mediu”, a a precizat parlamentarul social-democrat.
USR a căutat să blocheze investițiile…
”În Defileul Jiului, stau blocate de ani de zile, amenajări realizate în proporție de peste 90%, care au costat statul sute de milioane de euro, din cauza piedicilor puse de USR.
În plină criză energetică, cele mai avansate dintre lucrări s-ar fi putut finaliza, dacă USR nu ar fi blocat continuu aceste proiecte, în ultimii ani, militând împotriva lor, alături de activiști de mediu și atacând la CCR legile aprobate de Parlament”, arată Manta.