Gorj: Vrea să blocheze în instanță înființarea parcurilor fotovoltaice

 

Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, se opune realizării unor parcuri fotovoltaice pe terenurile Complexului Energetic Oltenia, parte din planul de restructurare a unității energetice.

Acesta a anunțat că are procese în instanță prin care contestă planurile de înființare a acestor parcuri, arătând că a chemat zeci de primării din județ în proces în ideea ca terenurile pe care ar urma să fie ridicate viitoarele capacități de producere a energiei vor fi retrocedate către cei care le-au avut înainte de a le fi luate pentru exploatarea cărbunelui.

Este un dezastru pentru că se distruge energia din România gândit și organizat. Planul lor este de a închide totul pentru a profita de banii din PNRR, care sunt bani otrăviți. Noi, sindicatele independente, vrem să ducem o luptă împotriva acestor programe și planuri diabolice de închidere a mineritului și energiei. Nu vom accepta programul acesta de restructurare. Deja suntem în instanțele de judecată pentru cei care dețin terenurile. OMV și CEO vor să monteze fotovoltaice prin acel program PNRR pe terenuri care aparțin expropriaților. Aceste terenuri au fost folosite de Complexul Energetic Oltenia pentru exploatarea rezervei de cărbune. CEO are interese de grup și politice la nivel de Ministerul Energiei, în care a făcut un contract cu OMV Petrom pentru aceste terenuri în suprafață de 380 de hectare”, a declarat Crețan.

 

Articolul precedentHandbal: CSM Târgu Jiu se întărește pentru sezonul următor. Cinci transferuri parafate și campania continuă
Articolul următorTârgu Jiu: Încep ”Zilele Orașului”. Programul complet al evenimentelor