Gorjeancă pusă pe rele! A intrat în bătătura omului și a pus foc

O femeie de 39 de ani, din Stejari, Gorj, a fost reținută pentru 24 de ore după ce ar fi provocat un incendiu pe o proprietate privată.

În noaptea de 27/28 iulie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina  au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 18 ani, din comuna Stejari, cu privire la faptul că la locuința tatălui său, o femeie a intrat în curte și a dat foc la o mașină dezmembrată.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie de 39 de ani, din comuna Stejari, ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate și ar fi pus foc la paiele ce erau depozitate în carlinga unei mașini dezmembrate.

În urma incediului a rezultat distrugerea mai multor elemente de caroserie ale autovehiculului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  violare de domiciliu și distrugere prin incendiere, iar în continuarea cercetărilor efectuate polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de femeie, acesta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis IPJ Gorj.