Gorjenii păcăliți în Islanda își câștigă drepturile în Parlamentul European

Un grup de 15 gorjeni sunt la un pas să-și afle dreptate după ce în anii trecuți, în timp ce se aflau la muncă, legal, în Islanda, firmele implicate nu au respectat legislația muncii, începând de la salarizare până la încălcarea dreptului la concediu de odihnă și medical plătit. Mai mult, nici contractele de muncă nu ar fi fost în regulă, dar din venituri se opreau impozite și alte taxe.

Demersul a fost inițiat de târgujianul Valeriu Marius Peptenatu și vizează un număr de 37 de români.

Aceștia au fost sprijiniți de europarlamentarii Rareș Bogdan și Gheorghe Falcă, la solicitarea cărora Comisia pentru petiții din Parlamentul European a verificat plângerea cetățenilor români menționați.

Reacție oficială

Într-un mesaj public ce vizează speța, Rareș Bogdan a tras o concluzie amară: ”Și-au bătut joc de bieții oameni!”.

 

Un pas important pentru a opri exploatarea și umilirea muncitorilor români în țări de împrumut! Intervențiile mele și ale colegului europarlamentar Gheorghe Falcă produc efecte. Comisia de Petiții a Parlamentului European, din care facem parte, a verificat plângerea unui grup de români din Islanda, care acuzau condiții improprii de muncă, salarizare, cazare. Am cerut autorităților islandeze să ia urgent măsuri. Totodată, am verificat firma din Islanda pentru care au muncit românii, dar și dacă nu cumva legea locală a permis aceste abuzuri. Românii ar fi trebuit să fie plătiți fără nicio discriminare, să aibă aceleași condiții de muncă precum cei născuți acolo, să aibă asigurări de sănătate, pensie, șomaj. Ei bine, contractele au fost încheiate abuziv, deci lovite de nulitate. Verificările demarate de islandezi după memoriile trimise au dus la concluzia preliminară că românii sunt potențiale victime ale traficului de persoane!!! Ancheta a scos la iveală, însă, că este o problemă care ține de legislația muncii. Autoritățile islandeze au oferit muncitorilor români o compensație pentru lunile lucrate, dar după părerea noastră, aceasta trebuia să fie mai mare. Românilor li s-au oferit de 5 ori mai puțini bani pentru munca prestată decât ar fi trebuit, potrivit legii islandeze și fișelor de pontaj pe care ni le-au arătat. În urma tuturor demersurilor făcute de noi, șeful misiunii diplomatice române din Copenhaga, misiune acreditată și la Reykjavik, s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Sociale din Islanda și au discutat despre revizuirea legislației muncii din țara sa. Parlamentul islandez va adopta reguli mai stricte pentru piața muncii, pentru a se asigura că drepturile lucrătorilor sunt respectate și vor fi tratați corect.
Demersurile noastre nu se opresc aici. După ce i-am audiat pe români în Comisia de Petiții și am verificat modul în care se aplică legislația islandeză, vom trimite dosarul Comisiei Europene. Și asta, pentru a promova un act normativ prin care să se asigure că toți muncitorii români au o salarizare decentă, nu mai sunt cazați în spații inumane, le sunt plătite asigurările de sănătate, șomaj, pensie.
Potrivit autorităților islandeze, firma care a plasat forța de muncă a fost amendată și a intrat în faliment. Ancheta noastră a scos la iveală că firma respectivă nu s-a asigurat că vor fi încheiate contracte de muncă în conformitate cu legislația islandeză. Și-a bătut joc de bieții oameni! De altfel îi voi cere colegei mele Raluca Turcan, ministrul Muncii, să se gândească dacă nu cumva ar trebuie verificate mai atent firmele care plasează forța de muncă, sau legea să fie mai strictă. Trebuie să oprim abuzurile – am semnale îngrijorătoare despre practicile unor asemenea societăți, se plâng mulți români”, a transmis europarlamentarul.

Consecințe

 

Se așteaptă că legislația muncii din Islanda să fie modificată rapid, iar românii care au suferit abuzuri să primească anumite diferențe salariale, totodată solicitându-se și daune morale.

Articolul precedentAsigurări: România nu se va împrumuta de la FMI. Nu vor fi probleme cu capacitatea de plată
Articolul următorTârgu Jiu: Trei indivizi au intrat peste o femeie în casă și au amenințat-o. Tatăl ei a fost bătut