Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Lituaniei, scor 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Ghencea din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
Victoria s-a concretizat târziu, golurile tricolorilor fiind reuşite de Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty) şi Alexandru Mitriţă (90+2), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Armandas Kucys (34).
Dincolo de scor și punctele puse în joc, evoluția tricolorilor a fost una care a dat emoții suporterilor.
Mircea Lucescu: Cei care au intrat au câștigat meciul
„Calitatea terenului a fost execrabilă. În condiţii dificile, terenul şi un adversar fizic puternic, am reuşit o victorie. Rezultatul e corect, sunt trei puncte foarte importante. Cu ceva şansă, mai sunt lucruri de pus la punct. Dacă la Kosovo, cei care au intrat nu au strălucit, acum ei au câştigat meciul, prin dorinţa lor, prin realizările individuale, la Mitriţă la Hagi, dar sigur e meritul întregii echipe. Rezervele sunt foarte importante, contează foarte mult. Urmează dpuă meciuri în deplasare, vom vedea cum vor veni la naţională. Le-am recomandat să-şi ajute echipele de club să facă performanţă, pentru că aşa vin cu alt moral la naţională”, a declarat, după joc, antrenorul reprezentativei României.