Greva din învățământ a fost suspendată

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au decis, luni, suspendărea grevei generale.
Decizia a fost condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de guvern de luni, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat.
Articolul precedentAtenție mare! Gorjul, sub COD ROȘU de averse torențiale și abundente
Articolul următorGorjul, sub COD ROȘU de inundații