Partidul Naţional Liberal rămâne adversarul principal al social-democraţilor, în ciuda proaspetei alianţe făcute pentru a guverna, declară prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
Acesta a infirmat ipoteza refacerii USL, declarând că nu este posibil ca PNL şi PSD să candideze împreună la alegerile din 2024.
”Eu nu văd posibil acest lucru. Nu, nu cred că este posibil, sunt lucruri care. Să vorbim de alegerile locale, de exemplu. În peste 90% dintre localităţile din România, dacă adăugăm UDMR ne ducem spre aproape de 100%, bătăliile electorale au fost între PSD şi PNL. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2024. Vorbim despre două partide care au structuri, sunt foarte bine duse în teritoriu, încearcă să găsească tot timpul cei mai buni candidaţi şi să câştige alegeri. Nu, nu văd posibilă această alianţă posibilă mare”, a precizat fostul premier.
Pe de altă parte, Grindeanu crede că formaţiunile politice au maturitatea necesară de a guverna aşa cum şi-au luat angajamentul când au format ultimul aparat executiv.
”Noi am semnat cu acord politic, suntem extrem de serioşi, partea social-democrată, în a ne ţine de ceea ce am semnat. Nu avem motive în acest moment să spunem că nu suntem optimişti că se duce acest acord politic până la capăt”.