Gripa a băgat România în stare de alertă. La Spitalul Județean din Târgu Jiu, sunt teste rapide suficiente

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, că România a intrat în stare de alertă epidemiologică, după ce numărul de cazuri de gripă a crescut pentru trei săptămâni la rând.

Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologicăă, după ce se înregistrează trei săptămâni de depăşire a pragului epidemic. Nu se instituie niciuin fel de restricţii pentru populaţie (…) Are legătură cu pregătirea sistemului de sănătate pentru un număr mai mare de infecţii respiratorii. (…) Nu o să avem o situație în care să fie declarată epidemie de gripă pentru că așa cum observațiile noastre arată, menținerea acestui trend crescător este limitată și până la sfârșitul lunii februarie probabil că valorile vor fi sensibil mai mici”, a spus ministrul.

Rafila a oferit o serie de recomandări pentru spitale, școli și pentru populație, pentru evitarea îmbolnăvirilor. Printre acestea se numără: evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii de protecție pentru persoanele cu simptome, igiena mâinilor, izolarea la domiciliu pentru cei bolnavi.

CUM STĂM CU TESTELE RAPIDE DE GRIPĂ LA TÂRGU JIU…

Consilierul municipal Adrian Tudor a spus, la Radio Infinit, că la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu nu sunt teste rapide de gripă, afirmație ce a fost contrazisă, la scurt timp, printr-un comunicat al conducerii unității medicale trimis entității media enunțate.

 

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu are în stoc 2.300 de teste rapide de gripă. Sunt testați pacienții suspecți de gripă care se prezintă în camerele de gardă și în Unitatea de Primiri Urgențe și care prezintă simptomatologie clinică conform definiției de caz din Metodologia de supraveghere integrate a infecțiilor respiratorii acute, a infecțiilor respiratorii acute compatibile cu gripa și a infecțiilor respiratorii acute severe pentru sezonul 2023-2024. Medicul este cel care decide dacă simptomele sunt cele din metodologie.

Săptămâna trecută, au fost sincope în aprovizionarea cu teste de gripă deoarece stocul furnizorului a fost zero și nu a putut livra comanda. În data de 25 ianuarie 2024, furnizorul a onorat comanda și a livrat Spitalului Județean 1000 de teste, care au fost distribuite în secții, camerele de gardă și Unitatea de Primiri Urgențe. Ieri, 31.01.2024 au mai fost livrate încă 2000 de teste rapide de gripă”, au precizat reprezentanții SPJU Târgu Jiu.

Articolul precedentCostantino, înainte de meciul cu Dinamo: Nu joacă tradiția. Avem nevoie de mentalitate
Articolul următorCiolacu, după recomandările FMI: Vom continua reducerea deficitului. Măsurile identificate își vor face simțită prezența în următoarele luni