Guvern: Noua centrală de la Mintia va fi cea mai mare și eficientă din UE

 

Guvernul anunță că noua termocentrală de la Mintia, care va fi construită de noul investitor, Mass Global Energy Rom, va avea 1.500 MW, va începe să producă energie electrică în doi ani, și va fi cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat, premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, cea care a achiziționat  termocentrala de la Mintia

 

În cadrul întâlnirii, a fost prezentat planul de investiții în valoare de peste un miliard de euro, care va transforma termocentrala în cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană. În acest sens, vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care vor permite, în acord cu taxonomia europeană, producerea a cel puțin 1.500 MW. Prima etapă a investiției va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la maturitate deplină în 36 de luni”, se precizează în informare. 

Articolul precedentRomanescu: La Târgu Jiu nu ne trebuie stăpâni. Domnul Iordache este un om de afaceri prosper, dar aici nu poți să arunci cu banii pe stradă
Articolul următorMarți se judecă recursul la Sepsi – U Craiova. Bergodi: Nu am emoții