Guvernul aprobă luni. Șofezi, nu mai ai voie să ții telefonul mobil în mână

Pe agenda Executivului de luni, 12 august, se află un proiect de ordonanță de modificare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care se vor introduce noi obligativități și sancțiuni în cazul folosirii neadecvate de către conducătorii de vehicule a telefoanelor mobile sau a oricărui alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare sau redare text, foto sau video, atunci când se află în timpul mersului.

Concret, proiectul care se așteaptă să fie adoptat luni, prevede:

”Interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, ținerii în mână sau a folosirii în orice mod nu numai a unui telefon mobil, ci și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Documentul propune și:

”Un mecanism mai aspru de sancționare, raportat la pericolul social al faptei, în situația în care utilizarea telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu cu funcția înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, se realizeaze concomitent cu încălcarea unor reguli pentru circulația vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”.

Articolul precedentArest 30 de zile pentru un traficant de droguri din Gorj
Articolul următor”Pariu pe un leu”! Un alt primar de la PNL va trece la PSD