Guvernul ar putea reduce accizele la carburanți. Ce spune Bolojan

Premierul Ilie Bolojan transmite că se ia în calcul reducerea taxelor la conbustibili, precizând că guvernul urmează să vină cu noi soluții pentru temperarea scumpirilor

 

Această primă măsură urmărește trei obiective. Pe de o parte, să putem interveni în așa fel încât dacă vom avea o criză de aprovizionare să ne putem limita exporturile de motorină și de țiței, să nu permitem creșterea adaosurilor față de media de anul trecut, să evităm prețurile speculative și să limităm componenta de biocombustibil, care crește prețul combustibilului. Aceasta e un prim pachet care declară starea de criză.

Din punct de vedere al reducerii TVA, avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană. Dacă am aplica-o, ar însemna că ne creăm această problemă.

Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect. Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare în așa fel încât, pe de o parte, să putem estima care ar fi capacitatea de reducere a accizei pe care statul român o poate suporta, atât din punct de vedere al duratei în care s-ar aplica această schemă – pentru că, din păcate, nu avem o predictibilitate vizavi de durata războiului din Iran. Cu cât acest război va fi mai lung, cu cât va genera în continuare blocaje pe piața de transport global de combustibil, cu atât efectele nefavorabile asupra economiilor globale, inclusiv românești, vor fi mai mari”, a declarat primul ministru. 

 

Articolul precedentNicușor Dan, despre frământările din coaliție: Aceste partide sunt obligate să guverneze împreună
Articolul următorOficial! Cine a evaluat activitatea managerului Teatrului ”Elvira Godeanu”. Profesioniști de calibru în comisie