Guvernul nu vrea să crească salariile pentru funcțiile de demnitate publică

 

Ministerul Finanţelor a publicat, marți, în transparenţă decizională, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea cu 10% a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, începând cu 1 ianuarie 2023, comparativ cu nivelul lunii decembrie 2022, însă fără a depăşi grila.
Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora vor fi menţinute la nivelul de la finalul acestui an, au transmis reprezentanții guvernului.

Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu 2.500 lei”, se arată proiectul de ordonanţă de urgenţă. 

Important, potrivit aceluiași document, în anul 2023, de la 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepţia soldei de grad şi a salariilor de grad, urmează a se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat marți, chestionat dacă vor crește salariile demnitarilor, de la 1 ianuarie 2023, că Executivul nu intenționează să concretizeze o asemenea măsură.
Acesta reamintit de o decizie a premierului aplicată la nivelul Executivului care prevede o reducere a cheltuielilor din ministere la capitolul bunuri şi servicii cu 10%.
Articolul precedentGorj: Primar din ”echipa câștigătoare” a lui Ion Iordache, condamnat la închisoare
Articolul următorMedvedev amenință din nou statele NATO: Vor fi ținte legitime