Guvernul pregătește angajări masive în MAI. Peste 5000 de polițiști și sute de jandarmi vor fi încadrați

Guvernul României urmează să adopte un proiect de hotărâre prin care Ministerul Afacerilor Interne să poată crește numărul de posturi din cadrul structurilor sale cu circa 8.000 de locuri.

Dintre cele 8.000 de locuri, peste 5.000 vor fi pentru polițiști.

În acest context, urmare a analizei efectuate și în vederea reechilibrării structurilor Ministerului Afacerilor Interne afectate de procesele de restructurare din anii precedenți, raportat la solicitările acestora de suplimentare a numărului de posturi repartizate, pentru îndeplinirea în condiţii optime a misiunilor încredinţate a rezultat necesitatea modificării Anexei nr. 3 la HG nr.416/2007, în sensul suplimentării efectivelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne pe timp de pace cu 7880 posturi, din care 5654 de poliţişti, 975 de militari (391 ofiţeri şi 584 maiştri militari și subofiţeri), 201 personal civil (funcționari publici și personal contractual) și 1050 soldați și gradați profesioniști necesare înființării și redimensionării unor structuri din cadrul Aparatului central al M.A.I., Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției Medicale, Academiei de Poliție „A.I. Cuza”, C.S. „Dinamo” București, Inspectoratului General de Aviație al MAI și Jandarmeriei Române”, arată nota de fundamentare.

Articolul precedentSăptămână de lucru de 4 zile, ”tamponată” de senatorii PSD și de Diana Șoșoacă. Urmează votul decisiv
Articolul următorJudecător, președinte de Secție a Tribunalului Gorj, renunță la funcție și activitatea de magistrat