CSU Craiova a fost învinsă de Farul Constanța, scor 1-2 (1-2), duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a XXII-a a SuperLigii de fotbal.
Dobrogenii au marcat cele două goluri, prin Rivaldinho (14) şi Louis Munteanu (43), după ce Munteanu a scăpat de fundaşii centrali ai gazdelor, la prima fază de Raul Silva, iar la a doua de Denil Maldonado.
Golul gazdelor a fost reuşit de Alexandru Creţu (36), în urma unei respingeri a șutului lui Bairam.
În dreptul gazdelor au fost consemnate două bare, când Kevin Boli a fost aproape de autogol (67) şi prin Alexandru Mitriţă (78).
Louis Munteanu a irosit o mare ocazie în min. 69, la o eroare a lui Silva, însă Maldonado a respins din faţa porţii goale. Atacantul Farului a mai ratat de două ori singur cu portarul Laurenţiu Popescu.
Formația din Bănie a solicitat penalty, în min. 84, la o intervenţie a lui Damien Dussaut la Mitriţă, dar arbitrul Radu Petrescu nu a judecat faza în favoarea oltenilor.
Totodată, Jovan Markovic (88) a ratat o ocazie mare, când Aioani a respins în corner.
IVAILO PETEV: Puteam să egalăm
”Din păcate, continuăm să facem greșeli elementare. Am avut situația în care am egalat și imediat după am primit un gol. Cred că a doua repriză a fost mai bună decat prima. Am avut multe situații în care puteam să egalăm, dar asta este fotbalul. Nu putem întoarce nimic.
La primul gol a fost vinovat primul fundaș, iar la al doilea gol, celălalt. La ce ocazii am avut în a doua repriză, puteam să marcam minim un gol. Au fost foarte multe spații în apărarea noastră. (…) Miriță este un jucător cheie. A avut ocazii, au fost situații, dar nu a avut norocul să marcheze. Și ceilalți 10 trebuie să joace, nu putem să ne bazăm doar pe el. Andrei Ivan a cerut schimbarea. Încă nu știm ce a pățit, o să vedem după ce o să îl vadă un doctor”, a spus tehnicianul echipei din Craiova.
ALEXANDU CREȚU: Nu am reușit să ne ridicăm la nivelul celor de la Farul
”După cum ați văzut, a fost un meci foarte greu, o seară tristă pentru noi. Am pierdut acasă și nu am reușit să ne ridicăm la nivelul celor de la Farul. În a doua repriză am încercat să schimbăm fața jocului, dar în această seară nu a intrat mingea. Am avut câteva ocazii destul de clare, așa cum avut și ei, dar îmi este greu să vorbesc.
Nici nu știu ce să vă zic, ce să vă transmit. Nu arătăm bine. Nu știu cum facem, ce facem, dar bătaia la play-off e mare. Sunt lucruri care sunt în interiorul clubului, discutăm mâine și vom vedea cine e vinovatul.
Îmi este greu să vorbesc, este o seară tristă pentru noi. Nu am reușit în seara asta”, a spus, după joc, mijlocașul craiovenilor.