CSM Târgu Jiu întâlnește SCM Râmnicu Vâlcea, miercuri, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor din municipiu, partidă din cadrul etapei a VI-a a Ligii Florilor. Se anunță o confruntare cu scântei, trupa din Vâlcea fiind acuzată chiar de propriii suporteri că sezonul trecut a făcut parte din ”cooperativa” care ”a lucrat” pentru trimiterea echipei din Târgu Jiu la baraj, făcând figurație în fața unor adversare.
Dincolo de cele petrecute în ediția de campionat 2023/2024, echipa din Gorj s-a trezit într-un țintar infernal de început de campionat, programare care a trezit suspiciuni încă din vară. A venit meciul de la Baia Mare, CSM Târgu Jiu a condus aproape tot meciul, dar pe final arbitrii au luat câteva decizii inexplicabile și gazdele au întors jocul.
Una peste alta, în ziua premergătoare jocului cu SCM Vâlcea, FRH a schimbat arbitri jocului de la Târgu Jiu. S-au anulat delegările inițiale.
În condițiile date, situația a devenit și mai tensionat, iar Dan Ilieș, expert sportiv al CSM, a reacționat prezentând video o parte din ”minunile” petrecute la Baia Mare. Fostul handbalist are, totodată, un mesaj public:
‘‘ĂSTA E HANDBAL?
Mâine (miercuri – n.red.) avem meci, la ora 19:00, Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cu SCM Râmnicu Vâlcea (un colos al handbalului din România). O echipă care nu si-a aparat șansele corect în sezonul trecut (așa afirmă suporterii echipei din Vâlcea). Noi cu o istorie de doar trei ani în Liga Florilor.