Naționala feminină de handbal a României a debutat cu o victorie la scor la Campionatul Mondial de handbal feminin 2023, competiție organizată de Danemarca, Suedia și Norvegia.
Reprezentativa țării noastre a întâlnit formația similară a statului Chile, echipă în fața căreia s-a impus fără emoții, 44-19 (25-6).
Eliza Buceschi a fost declarată ‘Player of the match’ în duelul de la Herning, de vineri seară, cu 6 goluri marcate din 7 aruncări, iar Dindiligan, Ostase și Seraficeanu au reușit să marcheze câte 5 goluri fiecare, în meciul în care toate jucătoarele de câmp ale României au înscris.
Cristina Neagu este accidentată, nu a jucat. Elevele antrenorului Florentin Pera vor întâlni Serbia în următorul meci, partidă programată duminică, de la ora 19:00.
În celălalt meci al grupei, în fața a 12.000 de spectatori, Danemarca s-a impus în fața Serbiei, scor 25-21, după ce ”fetele din est” au condus 54 de minute.
Atmosfera e bună…
„În primul rând, felicitări celor de la Chile, a fost un meci bun pentru ele, în special în repriza secundă, dar cred că România a fost echipa mai bună. Am jucat foarte bine în prima parte, atât în atac, cât și în apărare.
Ne-am creat un avantaj și am închis meciul. Sunt satisfăcut de rezultat, le-am dat ocazia tuturor jucătoarelor să evolueze astăzi. Am început cu dreptul, atmosfera e bună și ne concentrăm la meciul cu Serbia”, a spus, după joc, antrenorul naționalei României.