CSM Târgu Jiu – HC Zalău, miercuri, de la ora 17:30, partidă din etapa a XXV-a a Ligii Florilor, în urma căreia echipa din Gorj și-ar putea asigura rămânerea în prima ligă a handbalului feminin din România.
O victorie cât pentru un întreg sezon, iar handbalistele au nevoie de sprijinul tribunei. Laura Moldovan, interul CSM Târgu Jiu, cere iubitorilor sportului susținere în acest important meci.
Laura Moldovan: Totul este la mâna noastră
”Urmează cel mai important meci. Am avut noroc, chiar dacă am făcut foarte multe egaluri, Dumnezeu a fost cu noi și, iată că, totul este la mâna noastră. Toată lumea își dorește să câștigăm, toate credem că putem câștiga, nu ne gândim nici măcar o secundă că putem pierde acest meci. Îi rugăm pe toți oamenii să vină să ne susțină, acum avem cea mai mare nevoie de ei, știu că a fost un an destul de complicat pentru toată lumea, însă acum este cel mai important să fie alături de noi. Este normal să vină și a patra victorie consecutivă”, a declarat jucătoarea CSM Târgu Jiu.
AFIȘ: