Handbal: CSM Târgu Jiu învinge Dunărea Galați, în deplasare. Victorie importantă, cu galeria de acasă în tribună

CSM Târgu Jiu a învins CSM Dunărea Galați, scor 28-17 (15-9), duminică, îîntr-un meci din etapa a XV-a a Ligii Florilor, disputat pe malul Dunării. Handbalistele de la Târgu Jiu erau obligate să se impună la Galați, partida fiind una foarte importantă pentru economia clasamentului.

La meci au făcut delasarea și suporteri din Târgu Jiu, un mic grup condus de Radu Popovici, plua Cătălin Găvan, solitar, aceștia ținând să fie aproape de echipă, chiar dacă au avut de parcurs un drum lung, obositor.

 

 

Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu: Ne-am atins obiectivul pentru acest meci. Fetele au înțeles importanța acestei partide și au tratat confruntarea de la Galați cu seriozitate, au avut determinare, au fost focusate pe ceea ce le-am transmis înainte de meci, iar rezultat este unul care ne mulțumește pe deplin. S-a văzut clar diferența dintre cele două echipe. Am gestionat foarte bine partida și am pus două puncte în clasament foarte importante și cred că suntem foarte aproape de a ne îndeplini obiectivul, acela de a evita locurile de baraj. Revenim la antrenamente și ne pregătim pentru ceea ce urmează săptămâna viitoare, un alt meci foarte important pentru noi, cu Zalăul, dar și meciul de cupă, cu Minaur”. 

 

CSM Târgu Jiu la Galați: Gilda Simao 3g, Maria Gavrilă Frățilescu, Aitana Santos 2g, Jessica Ferreira, Larisa Șerban 1g, Sarah Darie 2g, Ira Zinatullina 1g, Paulina Buforn 4g, Andreea Chiricuță 4g, Laura Moldovan 1g, Anastasjia Babovic, Florența Dumbrăvean 4g, Vali Bardac 2g, Raluca Nicolae 4g. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.

 

IMAGINI:

Articolul precedentGorj: Minte de om la 57 de ani. Intra în bar și amenința cu un pistol Airsoft
Articolul următorCraiova peste FCSB. Juveții câștigară meciul cu bucureștenii. Coelho: Sunt mândru de jucătorii mei