CSM Târgu Jiu întâlnește Gloria Bistrița miercuri, de la ora 17:30, într-un meci din etapa a II-a a Ligii Florilor, prima scenă a handbalului feminin din România. După ce în prima etapă au pierdut la Craiova la diferență de un gol, partidă catalogată în lumea sportului cu mingea mică drept ”jaful secolului”, gorjencele vor avea în față, pe teren propriu, o formație de Liga Campionilor și pretendentă la titlul național.
”ÎNTÂLNIM O PRETENDENTĂ LA TITLU”
”Este primul meci pe teren propriu din acest sezon și, din păcate, întâlnim o pretendentă la titlu. Echipa din Bistrița și-a anunțat clar intenția de a se bate la campionat. Au altă bancă tehnică și jucătoare foarte experimentate, cu multe trofee în spate. Ținând cont de ce s-a întâmplat în Supercupa României și ținând cont că Bistrița obținut o victorie importantă în Liga Campionilor, este clar că plecăm outsideri în acest joc, dar și noi, la Craiova, ne-am ridicat la un nivel bun și acum jucăm pe teren propriu, deci nu avem nimic de pierdut. Vom juca să ne ridicăm la nivelul adversarilor și să facem un meci bun”’, a declarat Liviu Andrieș, antrenorul CSM Târgu Jiu.
”AVEM NEVOIE DE SUSȚINEREA SUPORTERILOR”
‘‘Îi rog pe suporteri să aibă răbdare, să aibă încredere că toți cei care facem parte din această echipă vrem să facem lucrurile cât mai bine. Doresc să fie în număr cât mai mare la sală și i-aș ruga să ne susțină, indiferent de ceea ce se va întâmpla în timpul jocului. Avem nevoie de ajutorul lor, avem nevoie să ne dea un imbold, să fie al optulea jucător. Avem în componență jucătoare tinere care au nevoie de ajutorul suporterilor”, a mai spus tehnicianul.