Partidă interesantă la handbal junioare 3, duminică, la Sala Sporturilor din municipiu. CSM Târgu Jiu întâlnește LPS Târgu Jiu, într-un meci din cadrul etapei a III-a, din Grupa I a primei faze a Campionatului Național.
După două etape, CSM Târgu Jiu este pe locul 3 în serie, în timp ce echipa LPS Târgu Jiu este ultima în clasament.
”Vom juca la victorie fiecare meci. La fel vom face și duminică, pentru că orice punct adunat contează pentru îndeplinirea obiectivului nostru, acela de a accede în Grupele Valoare”, a prefațat meciul, antrenoarea CSM, Paula Martinescu.