Handbal: Junioarele II CSM Târgu Jiu s-au calificat la Turneul Semifinal. Gorjencele au câștigat cea mai puternică grupă a Campionatului Național

Echipa de handbal junioare II a CSM Târgu Jiu s-a calificat la Turneul Semifinal, în primele șaisprezece echipe din țară, după ce a câștigat Grupa G a Campionatului Național. În ultimul meci al grupei, duminică, la Timișoara, gojencele s-au impus în fața LPS Banatul, scor 39-37 (23-14).

 

Paula Martinescu, antrenor CSM Târgu Jiu Junioare II:

 

În primul rând vreau să felicit această minunată echipă și mai ales sunt mândră de rezultatul excepțional de a merge la Turneul Semifinal, în primele 16 echipe din România. Cred că am avut cea mai frumoasă și cea mai disputată grupă din toate regiunile. Dacă peste tot, în toate grupele, au fost doar două echipe superioare din punct de vedere valoric, în grupa noastră au fost șase echipe din unsprezece care s-au luptat pentru cele două locuri. Competiția a fost extrem de strânsă, cu răsturnări de situație. Astfel, am putut să jucăm mai multe meciuri cu miza și intensitate la maximum. Le felicit pe fete pentru efortul depus în cele 20 de meciuri. Mulțumim suporterilor, părinților și conducerii pentru suportul necondiționat!”. 

 

CSM Târgu Jiu, la Timișoara: Maria Cojocaru 9g, Ana Maria Bîrlete 6g, Antonia Vîrțan 1g, Anastasia Găvănescu, Rebeca Mangu, Ana Maria Pănoiu 6g, Carla Logăscu 2g, Sara Dungă 1g, Loredana Cupă, Adelina Dugaia, Diana Ștefu, Daria Cosacu 5g, Giulia Cocea 2g, Tiana Constantinescu 2g, Gabriela Anuțoiu, Cleopatra Pîslaru 5g.
Articolul precedentMiruță: Dacă PSD și AUR votează moțiunea, România se întoarce la perioada Ciucă-Ciolacu
Articolul următorGorj: Percheziții! Au obținut beneficii materiale cu încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor de proprietate intelectuală