Handbal: Meci ”de foc” în ”sferturile” Cupei. CSM Târgu Jiu – Gloria Bistrița, marți seara

 

CSM Târgu Jiu întâlnește Gloria Bistrița marți, 19 martie, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din municipiu, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, ediția 2023-2024.

Trupa din Gorj vrea calificarea în faza finală a a competiției, Final Four, conștientizând foarte bine valoarea echipei din Ardeal.

 

Liviu Andrieș: Trebuie să credem în șansa noastră

 

Va fi mult mai dificil ca anul trecut, pentru că jucăm la câteva zile după meciul cu SCM U Craiova. Şi ei vin după o deplasare grea, în Ungaria, dar, la ora actuală, Bistrița are o formă sportivă deosebită. Totuși, ținând cont că entuziasmul publicului, după ultimul meci cu SCM Craiova, este la cote ridicate, sunt convins că fanii vor fi prezenți la sală în număr cât mai mare pentru a ne susține. Trebuie să ne luăm cu ele la bătaie, să jucăm în viteză și să credem în șansa noastră. Nu avem nimic de pierdut, decât de câștigat. Încă o participare într-un Final Four al Cupei României cred că ar fi o mare, mare realizare pentru noi ca echipă, pentru club. Ținând cont de valoarea celor două loturi și de ce s-a întâmplat anul trecut, sigur își vor lua măsuri, vor veni foarte motivate, pentru că e clar că obiectivul lor este acela de a participa în Final Four-ul Cupei României. Dar, repet, nu ne vom da la o parte. Ne vom juca șansa și vom vedea ce se va întâmpla. Nu este o tragedie sau dramă dacă vom pierde acasă în sferturile Cupei României. Ne bucurăm de această competiție și vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Va conta factorul fizic. Ne vom lua la bătaie, vom vedea ce se va întâmpla, pentru că, sâmbătă, și noi avem un meci la Zalău destul de important și atunci e clar că va fi destul de încărcată săptămâna aceasta pentru noi, dar suntem învățați din cupele europene”, a declarat tehnicianul CSM Târgu Jiu.

Tensiuni înainte de meci

 

După ce în medii handbalistice s-au vehiculat scenarii nu tocmai curate, expertul sportiv Dan Ilieș a reacționat, luni seara, pe pagina de socializare:

 

HANDBAL, NU VĂ JUCAȚI CU <<FOCUL>>…
Sunt sătul de scenarii și ipoteze, deși unele sunt plauzibile !!!
M-au sunat mulți oameni importanți din handbal care mi-au zis că nu avem nicio șansă mâine, mai ales că au văzut de unde sunt delegați arbitrii, … chiar nu știu ce sa cred?…
Bistrița are o echipă puternică, nu are nevoie de ajutor din partea nimănui…
P.S. La meciul din campionat, chiar au fost avantajați( așa cred eu și încă 1000 de oameni), din greșeală sau nu, e altă discuție”. 
Articolul precedentTârgu Jiu: Atenție, marți se oprește apa în mai multe zone
Articolul următorImportant: Se prelungește plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică. Și adaosurile la alimentele de bază se vor ținute sub control