Trăiește într-un oraș aproape paralizat de evoluția coronavirusului, dar știe că numai cu calm și răbdare pot fi depășite anumite momente.
Ilie Piperi, de 49 de ani, din Târgu Jiu, muncește de mai bine de zece ani în Italia, la Milano. A plecat dintr-un oraș care nu mai oferea prea multe cu gândul că un loc de muncă în Italia îi va aduce un venit ce o să îi permită să trăiască decent și să lase ceva pe lumea asta. Din munca sa, din mâinile lui. Absolvent al vechiului liceu economic, în peninsulă distribuie alimente la mai multe unități de învățământ, serviciu la care merge de la începuturile sale în Italia.
Vestea confirmării Covid-19 în Milano a căzut ca un trăznet peste marea urbe. Mai grav, a fost înregistrat și un deces într-una din suburbii. Autoritățile au impus măsuri severe imediat, una dintre ele fiind închiderea școlilor, ceea ce înseamnă o pauză forțată pentru oltean.
‘‘Stau acasă. Școlile sunt închise, cel puțin pentru o săptămână. Magazinele încă sunt deschise, astăzi (duminică n.red.) se discută dacă se vor închide. Din păcate, circulă multe aberații, intoxicări”, ne-a spus gorjeanul.
În fața zvonurilor și a tensiunii existente, târgujianul a găsit puterea să zâmbească, să de detașeze cu o glumă de situația îngrijorătoare în care se află localitatea în care trăiește. Omul a pus o funie de usturoi în jurul gâtului și s-a fotografiat, împărtășind ”soluția de criză” tuturor, pe facebook: ”Antivirus!”.