Hoț de buzunare din Medgidia, ”la lucru” în Târgu Jiu. Te fură dintr-o îmbrățișare

Un bătrân din Târgu Jiu a rămas fără pensie după ce a fost victima unui individ din Medgidia, Constanța.

 

La data de 20 septembrie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

La data de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de un localnic în vârstă de 71 de ani, despre faptul că i-a fost sustrasă suma de 5.000 lei de către o persoană necunoscută.

Polițiști de ordine publică din Târgu Jiu s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a constatat că în jurul orei 10.40, în timp ce bărbatul se deplasa pe strada Castanilor, din localitate, a fost îmbrățișat de o persoană necunoscută de sex bărbătesc, iar ulterior a constatat că îi lipsesc 5.000 de lei, reprezentând pensia, pe care îi retrăsese de la bancomat și îi pusese în buzunarul pantalonilor”, a precizat IPJ Gorj.

Articolul precedentExpiră plafonarea! Se caută soluții pentru ca românii să își poată plăti facturile la energie
Articolul următorTârgu Jiu: Mașinile la verificat! Polițiștii și inspectorii RAR își întețesc controalele în trafic. Amenzi aplicate