Hotelul de la stadion nu ajunge la oamenii de afaceri. Va fi administrat de Clubul Sportiv Municipal

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că intenționează să treacă hotelul de la stadion în administrarea Clubului Sportiv Municipal. În acest fel, administrația locală nu ar mai fi nevoită să plătească tot felul de chirii pentru asigurarea unei locuințe sportivilor care nu sunt din municipiu, mai mult, s-ar putea încasa bani în urma cazării unor persoane din afara entității sportive.

Ne-am făcut un calcul. Așa cum bine vedeți, CSM funcționează și funcționează foarte bine. Deja avem o echipă de ligă națională, care presupune la un moment dat și contracte cu sportivi care nu provin din municipiul Târgu Jiu și din județul Gorj, cărora trebuie să le asigurăm prin contract și cazarea. (…) Iau în calcul că începând cu data de 1 ianuarie hotelul din incinta Complexului Sportiv să fie dat în administrație CSM. Pe de o parte, pentru asigurarea condițiilor de cazare pentru sportivii de la CSM și, în felul acesta, realizam o economie de la bugetul CSM, pentru că nu mai plătim chirii în alte locații din municipiul Târgu Jiu. Avem 10 apartamente închiriate în municipiul unde sunt cazați sportivii de la CSM. Pe de altă parte, încercăm să găsim o soluție, la un moment dat, pentru a obține anumite venituri prin cetățenii sau turiștii care se pot caza la hotelul din incinta Complexului Sportiv. E o perioada dificilă, noi putem să revenim oricând la această hotărâre, însă, ținând cont de faptul ca sunt din ce in ce mai puține persoane, de fapt nu mai e nicio persoană, care să fi fost interesată de spații sau de hotel de la stadion, vrem să realizam o economie și să nu mai cheltuim bani cu închirierea altor spații, ci să Îl folosim gratuit, pentru că dacă îl dăm în administrarea CSM, sportivii vor fi cazați gratuit, însă veniturile pe care le vom obține din închirierea acelor camere de hotel pot să se constituie ca venituri pentru activitatea CSM”, a explicat Romanescu.
Articolul precedentTârgu Jiu: Polițiștii locali au oferit alimente unei familii aflată în dificultate
Articolul următorMeciul Pandurii – FC U Craiova nu se televizează