I-a dat cu lopata în cap: Tentativă de omor de la băutură

Polițiștii gorjeni cercetează împrejurările în care a avut loc o tentativă de omor. Un bărbat de 66 de ani din Stejari l-a lovit cu o lopată în cap pe un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate. Evenimentul a avut loc marți seara, în jurul orei 22:30, chiar în curtea agresorului. Altercația a izbucnit pe fondul consumului de alcool.

”În comuna Stejari a avut loc o altercație între două persoane, în urma căreia un bărbat de 32 de ani a suferit leziuni grave. Se fac cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor”, a anunțat IPJ Gorj.

Persoana de 32 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Articolul precedentNemulțumit de bugetul primit, Romanescu vrea să dea Consiliul Județean în judecată
Articolul următorPrimarul Romanescu a semnat contractul pentru o investiție de 45 de miliarde