I-a dat soluția: Iordache trebuie să cumpere tot orașul Târgu Jiu. Sau jumătate

Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost chestionat de jurnalişti pe marginea unor declaraţii şi situaţii politice generate de posibilii săi adversari din 2020. De ceva vreme, Ion Iordache, de la ALDE, şi Aurel Popescu, de la PSD, se întrec prin a-l pune pe Romanescu la zid, în a încerca să atragă electorat, deși până la alegerile locale mai este mai bine de un an, perioadă în care cetățenii așteaptă rezolvarea multor probleme.

Primarul din Târgu Jiu nu crede că Ion Iordache, preşedintele ALDE Gorj, se va răzgândi în ceea ce priveşte candidatura la Primăria Târgu Jiu. Iordache a declarat, săptămâna trecută, că studiază posibilitatea de a intra în bătălia electorală din 2020, cu toate că şansele unei implicări sunt mici. În schimb, Romanescu a spus că Iordache este mult mai interesat de afaceri decât de domeniul administrativ, iar triumful celui din urmă ar veni doar în cazul unor “investiţii” masive.

“Nu am spus că domnul Iordache poate fi sau nu poate fi un bun candidat. Dimpotrivă, dacă aş fi în locul domnului Iordache aş cumpăra tot Târgu-Jiul prima dată, până în 2020 mai e timp. Prima dată aş cumpăra oraşul, ar deveni proprietate privată, şi după acea aş organiza alegeri. Vă daţi seama, ca la americani, eşti pe terenul meu, cu cine votezi? Cu mine sau împotriva mea? La sumele pe care le deţine în momentul de faţă domnul Iordache, eu cred că am fost destul de rezervat să spun că poate cumpăra un cartier, poate cumpăra mult mai mult în Târgu Jiu. Îţi faci un calcul, cât îmi trebuie ca să câştig alegerile? 50 % din municipiu? Atâta cumpăr şi, după aceea, organizez alegerile! Eu am spus, părerea mea este că nu va candida la Târgu Jiu pentru că, dacă voia, putea să rămâna primar la Turceni, însă sunt sigur că e mult mai interesat de această parte a afacerilor decât de Primăria Târgu Jiu sau Primăria Turceni. A avut un potenţial extraordinar şi cred că dacă ar fi candidat din nou, în 2012, la Primăria Turceni, câştiga. E clar că nu e acesta domeniul pe care dânsul doreşte să se afirme”, a precizat Romanescu.

Actualul primar a comentat şi posibilitatea unui nou “duel” cu Aurel Popescu, social-democratul pe care l-a învins în 2017. Deşi a obţinut o victorie lejeră la precedentele alegeri locale, Romanescu spune că de data aceasta va câştiga şi mai detaşat.

“Mie îmi plac luptele cu domnul Popescu. Cred că rezultatul ar fi mult mai bun pentru mine de data aceasta, pentru că, până în 2020, pot fi contabilizate şi lucrurile bune pe care le-am făcut în perioada mandatului de primar. Proiectele mari vor începe toate până în 2020, dar cetăţenii sunt convins că vor înţelege că nu poţi în trei ani de zile să modifici în totalitate ce se întâmplă la Târgu Jiu”, a spus Romanescu.

Articolul precedentDrobul de sare: Weber se teme că își vor aroga alții promisul drum expres Craiova Târgu Jiu
Articolul următorFoc la Termocentrala Rovinari! Trei echipaje de pompieri au intervenit