Nimic. Nici un semn al existenței lor. Întrebări care nu-și găsesc răspunsuri, două cazuri ce mai frâmântă autoritățile și o mână de oameni. Vâlva a trecut, iar în urmă rămân necunoscute ce nu se lăsă dezlegate ușor. Un bărbat din Motru, soț și tată, a plecat pe picioarele lui pe ușa locuinței și, pur și simplu, a dispărut. Se întâmpla la sfârșitul lunii mai, iar omul este de negăsit. La Târgu Jiu, piromanul căutat de la jumătatea lunii iulie este liber. El și gândurile sale, care luni de zile i-au dictat să incendieze iar și iar.
Ion Stănculescu, în vârstă de 45 de ani, din orașul gorjean Motru, a plecat în data de 29 mai de acasă. A doua zi, 30 mai, soția sa a alertat autoritățile, reclamând dispariția soțului. Omul a ieșit pe ușa apartamentului îmbrăcat cu pantaloni scurți și tricou, iar în picioare purta sandale. Soția, de 37 de ani, și doi copii minori l-au așteptat să se întoarcă la domiciliu, însă acesta nu a mai revenit. Mobilizarea autoritaților și a apropiaților familiei nu a dat rezultate, deși zile în șir au fost scotocite până și dealurile din împrejurimi. Nici câinii de urmă nu au reușit să producă piste. Ion Stănculescu era tâmplar la un atelier din oraș și nimic nu a prevestit dispariția sa. Nu obișnuia să dispară cu zilele de acasă sau să lipsească de la serviciu. Camerele de luat vederi instalate prin oraș nu au înregistrat nicio imagine cu el. Zero, o fracțiune de secundă nu apare pe înregistrări. Vorbise cu o soră la telefon și o asigurase că se simte mai bine, în urma tratamentului împotriva depresiei. Istoria pare acoperită de uitare, oamenii din oraș nu mai știu mare lucru, cunosc, însă, că nu a fost găsit. 29 mai – 6 august, un dispărut fără urmă, într-o comunitate mică, în care mai toți membri se cunosc între ei.
Târgu Jiu, 15 iulie, 2018. Polițiștii intră în alertă, după ce un individ necunoscut a incendiat ușile de la intrarea pe un palier dintr-un bloc din cartierul Griviței. Oamenii legii află cu stupoare că piromanul terorizează de mai multe luni locatorii imobilului, dar nimeni nu a depus plângere la poliție. Necunoscutul incendiase mai multe uși ale locuințelor și o mașină din parcare, însă nu exista o sesizare. Nimeni nu reclamase nimic. Autorul a fost surprins de camerele de luat vederi, este un tânăr care poartă un hanorac cu glugă, de care se folosește pentru a-și ascunde fața. Au urmat căutări, apeluri către polulație, chiar și o razie în imobil, dar vinovatul nu a fost descoperit.