I-au promis primarului, a urmat prefectul: Firma Secol se reangajează să dea bice la lucrările de la centura Târgu Jiului

 

Reprezentanții firmei Secol, constructorul centurii ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, își repetă angajamentele luate în fața primarului orașului, Marcel Romanescu, asumându-și finalizarea investiției la termen.

De asemenea, așa cum i-au promis edilului, cei de la Secol și-au asumat un viitor grafic al lucrării și în fața prefectului Corneliu Răducan Morega, cel care a fost joi pe șantier.

Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu și societății Secol, care se ocupă de realizarea drumului, și am stabilit împreună că va fi întocmit de către constructor un grafic de execuție a lucrărilor, pentru a urmări mult mai exact modul în care se desfășoară investiția. Este important pentru toți gorjenii, dar și pentru infrastructura rutieră din țara noastră, ca drumul să fie finalizat în termenul asumat, adică sfârșitul anului viitor.
De asemenea, am primit asigurări din partea reprezentanților constructorului că mobilizarea utilajelor și a personalului va crește semnificativ de săptămâna viitoare”, a transmis Răducan Morega.
Articolul precedentTârgu Jiu: Trafic oprit pe o stradă din oraș
Articolul următorAu început achizițiile: FC Universitatea Craiova a transferat un decar argentinian