Ianis Hagi a fost depistat pozitiv la Covid 19 la un test efectuat, marţi, la Skopje, acolo unde Naționala României va juca, miercuri, meciul cu Macedonia de Nord din preliminariile CM 2022.
„Ianis Hagi, în urma unor uşoare simptome, a fost testat pozitiv la Skopje. Astăzi, în jurul prânzului, Ianis Hagi a acuzat uşoare dureri de cap în cantonamentul naţionalei de la Skopje. A efectuat un test rapid sub coordonarea staff-ului medical al naţionalei iar rezultatul este pozitiv. ‘Tricolorul’ a intrat imediat în izolare. Până azi, cu ocazia acestei acţiuni a naţionalei, Ianis efectuase 5 teste Covid, toate cu rezultat negativ”, a transmis, marți, Federaţia Română de Fotbal.