Unitățile economice dispărute după 1989 au devenit legende transmise, de cele mai multe ori, prin viu grai generațiile tinere, generații care sunt tot mai greu de convins că municipiul Târgu Jiu a avut un potențial industrial fantastic.Gorjul oferea locuri de muncă cetățenilor sosiți din alte județe, nici gând ca un localnic să nu își găsească ușor un serviciu.Amitirea autobuzelor ticsite cu elevi și muncitori se șterge ușor, elevii sunt tot mai puțini, iar muncitorii tind să dispară ca profesie.Fabrica de Cărămidă putea fi reperată pe Bulevardul 1 Mai, actual Ecaterina Teodororiu, undeva între cartierul CAM și zona ”Vărărie”, pe stânga, în sensul de mers spre Petroșani.Astăzi, acolo funcționează centrul comercial LIDL.Devenită SC UNIREA SA, în anii ’90, unitatea și-a închis porțile în anul 2006, după 174 de ani de existență.Maestrul Vasile Pleșa a realizat o fotografie document în care se vede ceea ce a fost odată un reper industrial am municipiului Târgu Jiu.În stânga, Fabrica de Cărămidă, în dreapta, peste bulevard, se poate observa colosul Grimex, așa cum este cunoscut.Realizată în anul 1984, fotografia ne prezintă un bulevard aproape pustiu, situație stranie astăzi, într-un oraș sufocat de mașini.Imediat după 1990, un cetățean a început să crească o mulțime de capre chiar în apropierea Fabricii de Cărămidă, situație în care, vara, deplasarea pe trotuarul respectiv presupunea mult curaj și un stomac rezistent.