Un autoturism, în care se aflau două persoane, a fost lovit de tren, duminică după-amiază, pe raza localității Aninoasa, județul Gorj.
”Accident feroviar în comuna Aninoasa, sat Bobaia. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și o ambulanță SAJ Gorj, care au constatat că în urma impactului au rezultat două victime neîncarcerate cărora li s-a acordat primul ajutor medical calificat. Acestea au refuzat transportul la spital”, a informat ISU Gorj.
Galerie foto: